Trecutul istoric al localitatii se pierde in negura timpului. Primele urme de locuire au fost relevate recent de arheologul Ciprian Ardelean in estul satului, la locul numit “Pârâul Agrijului” si constau in locuinte din nuiele lipite cu lut. Urmele materiale ridicate de aici dateaza din eneolitic(4500 - 3500 i.Hr) si din epoca timpurie a bronzului(3500 - 2000 i Hr.) si constau in dalti din silex, ciocane din piatra, slefuitor, o zdrobitoare de graunte, greutati pentru razboiul de tesut vertical. S-au gasit si microlite din obsidiana, roca vulcanica care nu se gaseste in zona, ceea ce denota un schimb de produse cu alte comunitati.
In perioada stapânirii romane, cu toate ca limesul roman era mult spre SV, aici se semnaleaza urme de locuire romana. In sec. XVIII, din locul unde este astzi casa cu nr. 431 au fost ridicate si duse la muzeul din Budapesta numeroase statui de factura romana, iar in anul 1856 este semnalat la Comitatul Arad un document unde este metionata denumirea localitatii sub numele Media rata legiones, facându-se trimitere la o inscriptie romana.
Prima atestare documentara este Diploma din anul 1214 data de regele maghiar Andrei al II-lea, unde satul Mager, alaturi de alte localitati, era obligat a da decima din vin capitlului din Vacz. Conform istoricului maghiar dr. Alexandru Márki ( “Arad megye ės város törtenete”, vol II, p.II), in vechime satul era alcatuit din doua parti: orasul, aflat in partea de sus a asezarii de azi si care purta numele de Boros Megyer si satul, numit simplu, Megyer, aflat in partea de NE, pe locul numit astazi Saliste, unde pâna astazi s-a pastrat toponimicul “la bisericuta ” probabil locul unde atunci a fost biserica acelei asezari.
Satul Maderat a apartinut domeniului cetatii Şiria, urmând, in timp, destinul istoric al acesteia. In anul 1412 intra in posesia lui George Brancovici, despotul Serbiei ca urmare a donatiei facuta de catre regele Sigismund al Ungariei. Urmeaza stapânirea lui Ioan Corvin de Huniade, iar apoi intra in stapânirea regilor Ungariei. Dupa instapânirea otomana, turcii donau – temporar – la diferiti nobili credinciosi domenile cucerite. La 1561, Boros Megyer era in propietatea a zece nobili, apoi a principelui Andrei Bathori. Impreuna cu cetatea Şiriei va fi facut parte din posesiunile lui Mihai Viteazul.
Dupa alungarea turcilor de catre austrieci, toate posesiunile intra in propietatea statului austriac si a câtorva nobili care au putut dovedi ca au fost propietari. Nu a fost cazul Maderatului, pentru care neprezentându-se nici un propietar de drept, erariul a tinut satul in propietatea sa, iar sub Carol al VI-lea a fost donat, cu tot tinutul, Principelui de Modena (11 decembrie 1732). În urma unor conflicte cu Maria Tereza (1740 - 1780), Ducele de Modena renunta la domeniu acesta redevenind posesiune erariala.
Sub Francisc I (1780 – 1790), domeniul a fost impartit si donat mai multor demnitari, Maderatul intrând in posesia baronului Dietrich, de la care a fost mostenit de ginerele acestuia printul Syulkowszky.
Sub Maria Tereza, satul este stramutat pe locul actual, cu strazi trasate geometric. În timpul stapânirii baronului Dietrich, se face un schimb de terenuri cu comuna Pâncota, prin acest schimb maderatanii pierzând o parte din mosia satului. Atunci li s-a promis satenilor ca li se va zidi scoala, casa comunala si poduri peste vaile din comuna. Aceste promisiuni nu s-au respectat si satenii au avut taria sa intenteze un proces stapânului domeniului, proces care a durat multi ani si care s-a incheiat cu victoria satenilor, in 1872, reprezentati de avocatul Grigore Venter.
Cu despagubirea primita, a fost zidit un corp de scoala (1884), au fost cumparate actiuni la societatea trenului Arad-Cenad, iar in 1894 a fost zidita Casa satului (azi Caminul cultural, dispensarul uman si sediul unei asociatii agricole) si au fost construite cele 4 poduri din piatra peste vaile din intravilan si cele doua similare din extravilan.
Pâna in 1953 Maderatul a fost comuna. Din 1954 intra in administrarea comunei Mâsca, iar din 1968 este sat apartinator orasului Pâncota.
BluePink 
